DOAR TIMPUL....

             
Sunt împrăştiată în toate părţile ca şi cum o explozie m-ar fi spart în bucăţi de diferite mărimi, iar acele bucăţele au început expansiunea lor de Big Bang spre nu ştiu unde, cu o viteză incredibilă. Până la un punct unde totul s-a oprit ca într-un stop-cadru. Acolo mă aflu acum, dincolo de spaţiu şi timp.
Mă apropii, văd şi ating bucăţile din mine. Unele sunt de o rară frumuseţe; puţine, ce-i drept. Altele sunt urâte, murdare, anoste. Văd acolo tristeţe multă, nesiguranţă, frică, dar mai ales furii.
-Ale cui sunteţi?,  le întreb.
-Ale tale, nu ne recunoşti? mi-au răspuns ele în cor.Tu ne-ai adus, ne-ai găzduit, şi ne-ai hrănit până când ne-am făcut mari. 
-Dar de ce?,  reuşesc eu să îngaim.
-Pentru că ne-au cerut prietenii tăi.
-Cine?...