Alerg după cuvinte, sunt disperată să le rulez pentru a defini mai clar o stare, un sentiment, o trăire, o emoție. De multe ori, intru și în teritoriul cuvintelor celorlalți, avidă să-i completez sau să-i ajut, deși ei, ca și mine, folosesc pauza în vorbire pentru a căuta un cuvânt mai potrivit, mai la obiect, ce caracterizează mai exact ceea ce vor să exprime. Pe mine, de exemplu, nu mă supără o „intruziune” în spațiul meu lingvistic, din contră, printr-o confirmare mimică sau verbală, îi ofer chiar legitimitate, însă nu toți sunt încântați când li se sugerează un cuvânt optim spre a preciza ce vor să spună... Din contră, vor să caute ei, să pună ei înșiși punctul pe i, sunt deranjați de intuiția ta, uitând sau eludând ideea că gândul are curgerea lui și că ruperea prea frecventă a unei imagini pe care gândul său creează în mintea celuilalt este supărător până la plictis și, în final...