Autor: George Topîrceanu              Dormi!... Un val de aer umed am adus cu mine-n casă.             Tremurând s-a stins văpaia lumânării de pe masă,             Iar acuma numai ochiul de jăratic din cămin             Licăreşte-n umbra dulce, ca o piatră de rubin.             Bate vânt cu ploaie-n geamuri             Şi e noapte neagră-afară...             Plânsul streşinii suspină ca un cântec de vioară             Monoton, şoptind povestea unei vremi de mult uitate...             Nici o rază nu pătrunde prin perdelele lăsate.             Ci-ntunericul prieten stăpânind până departe,             Şi de oameni şi de patimi fericirea ne-o desparte.             Singur eu veghez în noapte,             Ploaia cântă tot mai tare...             Şi m-apropii, ochii negri să-i deschid cu-o sărutare.