Trufe din cartea lui Elif Shafak

Cele 40 de legi ale iubirii

19. Dacă vrei să schimbi modul în care se poartă ceilalți cu tine, schimbă întăi modul în care te porți tu cu tine. Până când nu înveți să te iubești, pe deplin și cu adevărat, nu ai cum să fii iubit. Odată ce izbutești lucrul acesta, fii însă recunoscător pentru orice ghimpe pe care ceilalți ți-l aruncă în cale. E un semn că vei fi curând potopit de o ploaie de trandafiri.

20. Nu te îngriji încotro te va purta drumul. Ia aminte la pasul dintâi. Asta e partea cea mai grea și de ea ești răspunzător. Odată ce faci pasul dintăi, lasă totul să-și urmeze cursul firesc și restul o să vină de la sine. Nu te lăsa dus de curgere. Fii tu însuți curgere.

21. Toți am fost zidiți după asemănarea Lui, și totuși fiecare dintre noi a fost zidit deosebit. Nu sunt doi oameni asemenea. Nu sunt două inimi care să bată la fel. Prin urmare, a nu ține seama de deose