Mai bine să umplem cu flori toate craterele vulcanilor, să uităm morţii neîngropaţi şi vântul să cânte singur ce mai e de găsit prin cenuşă, mai bine să ne ducem departe de rănile noastre, să nu regretăm nimic şi să cultivăm trandafiri, mai bine să fixăm sărbătorile în zile fără memorie, mai bine să ducem ucigaşilor crini şi
Citește mai departeCredo nelle anime sante, nella loro indipendenza conquistata sui sensi di una preghiera. Credo nel lamento di un uomo in agonia, inaccessibile silenzio degli ultimi istanti in una vita. Credo nel lavaggio del suo corpo fermo, nel suo vestito a festa e nell’incrocio delle mani, testimoni di un battesimo confidato. Credo nella gloria dei vinti. Credo nelle loro carni piegate sotto le macerie, i loro respiri cessati. Credo nelle distese di orti trasformati, dentro al loro recinto le ossa dei popoli ammazzati. Credo nei miserabili che annegano alle porte d’Italia. Credo in quelli che rimangono e il giorno dopo chiamiamo clandestini. Credo nelle loro bambine vendute ai nostri piaceri, nella loro tristezza che sorride vittima di un rossetto ingrato. Credo negli angeli senza ali, in quelli che a piedi nudi camminano dentro una fede. Credo nel mondo, quello fuori dalla vetrina in ginocchio a guardare dentro. Credo nel colo
Citește mai departeDupă ani de exil,m-am întors în casa copilărieiși încă mi-e străină ambianța ei.Mîinile mele au atins copaciicum ai atinge pe cineva care doarmeși am reluat vechi drumuri,de parcă aș fi recuperat un vers uitat,și am văzut, cînd s-a lăsat seara,fragila lună nouă,care s-a ghemuit în adăpostul întunecatal palmierului cu frunze-nalteprecum pasărea în cuibul ei.Ce noian de ceruriva cuprinde curtea între zidurile ei,cîte asfințituri eroicevor pieri în capătul străziiși cîte seceri de lună nouăvor inunda grădina cu duioșia lor,înainte de a mă recunoaște casași de a fi iarăși o obișnuință! Traducere: de Andrei Ionescu
Citește mai departe...
Citește mai departeMereu am îndrăgit această culme, Și gardul viu care din orice parte Vederea zării ultime-o închide. Dar stând și contemplând, nemărginite Întinderi, dincolo de el, și liniști Supraumane, și-o adâncă pace În cuget mi le-nchipui; și aproape Se pierde inima. Și-așa cum vântul L-aud foșnind prin foi, acea tăcere Fără de margini cu această voce-o Compar: și-mi amintesc eternitatea, Și vremile trecute, și prezentul
Citește mai departeOmorâm ce iubim. Restul oricumnu a fost niciodată viu.Nimeni nu îți este atât de aproape. Pe nimeni altcineva nu doareo uitare, o absență, uneori chiar mai puțin de atât.Omorâm ce iubim. Să înceteze odată sufocarea astade la respiratul cu un alt plămân!Nu ajunge aerulpentru două persoane. Și nu ajunge pământulpentru corpuri unite,rata speranței e mică,iar durerea nu poate fi împărtășită.Omul este animalul singurătăților,cerb săgetat în coapsă,sângerând în timp ce fuge.Ah, dar ura cu care el fixează insomniacu pupile de sticlă;când odihnit, când amenințător.Cerbul merge să se adape și în apă aparereflexia tigrului.Cerbul bea apa cu tot cu imagine.Devine – înainte de a fi devorat – (complice, fascinat)egal cu inamicul său.Dăm viață doar la ce urâm. traducere de Mina Decu
Citește mai departeDacă îți spun că am fost fericită, nu e adevărat.Nu crede ce cred eu când vreau să mă amăgesc.Amintirea înfrumusețează ce atinge:îți ia cu mâna durerea de cap,transformă puiul de somn în extaz,cât despre pantoful acela care te-a strânsatât de mult încât nu te-a lăsat să dansezi primul dans,nu există pantof. Uite: ești desculță, dansezipe veci, ușoară ca o pană,în cercul desenat de o îmbrățișare.Dansezi fără bărbie dublă, gușă a lăcomiei tale,fără ridul vicleance stă la pândă în jurul ochilor.
Citește mai departeDe ce să tot invocăm nume de zei, aștriide spumă ai unui ocean invizibil,polen din te miri ce grădini?Dacă oricum ne doare viața, dacă fiecare zine face praf pe dinăuntru, dacă fiecare noapte se lasăucisă de convulsii.Dacă durerea doare în altcineva, într-un ompe care nu-l cunoaștem,dar care e tot timpul prezent, fiind victimăși inamic și iubire și totce ne lipsește pentru a fi întregi.Nu poți spune niciodată că sunt ale tale tenebrele,Nu poți bea tu nici măcar un strop de bucurie.Te uiți peste umăr: e altcineva, e tot timpul altcineva.El respiră, iar tu te sufoci,El mănâncă, iar ție îți e foame.Până și moartea lui e jumătatea pură a morții tale.
Citește mai departePentru că eram prieteni și ne mai și iubeam, din când în când;Poate pentru a mai pune ceva pe listaMultelor lucruri pe care le făceam dejaAm hotărât să jucăm jocuri de inteligență.Am pus în fața noastră o tablă:Egală în numărul de piese, în valori,În posibilități de mutări.Am învățat regulile, am jurat că le vom respectaȘi a început partida.Așa că, după un secol, iată-ne tot aici, așezați, meditândCu înverșunareLa cum să facem ultima mișcare pentru a-l anihilaÎntr-un mod irevocabil și pentru totdeauna, pe celălalt.
Citește mai departeLa ce visează pământulîn timp ce ară țăranul?La grâne de aur, la pâinepentru foamea copiilor -femeile, bărbații de mâine -visează pământul copii,și grânde de aur, și pâine.Visează ploi oarbe, aversecăzându-i în brațele mari,pământ devenind ele însele,visează pământul copii,visează grâne-aurii...(traducere de Veronica Porumbacu)
Citește mai departe