de dimineață tunelul, ambiguitatea aerului sastisit de mirosuri, neoane sau guma arabică a uruitului cărnos al vagoanelor, teama de întîlniri neplanificate. orașul se scurge în canale indiferent, irascibil și incongruent. sfîrșit de iarnă. doar eu îți voi lua flori dintre șinele...

miroși a cenușă udă și a lămîi proaspete, i-am spus ungîndu-i transpirația crudă ca iarba de martie peste țîțele-i elastice și peste pîntecul care cerșea. degetele-i umede îmi desenau fiorduri între coapse, buzele-i cercei se făcuseră  de urechile clipei, iar coapsele-i albe...

de ce scrii cu litere mici, doar cu litere mici? de lene, ți-am răspuns, sau din cauză că mă cuprinde uneori un soi de depresie (așa se spune?) în care regulile mă strîng. îmi spun că informația e tot aia, liniștea n-are majuscule, iar a scrie e un soi de vindecare de mine. e ca [..

cobor din apartament în liniște. e dimineață, foarte de dimineață, duminică aș spune, și vreau să mă duc în centru. mă voi holba la clădiri, la oameni, la vitrine, voi merge în piață, voi cumpăra niște flori și aproape de prînz mă voi întoarce la eveline cu mulțumirile de...

- Dane, la prînz mergem la masă la Sonia, mă anunță soacră-mea pe cînd îmi savuram cotage-ul de dimineață. - Bun așa, zic și continui să mă înfund cu crackerși sărați și subțiri. Venisem de o săptămână în Israel și încercam să mă comport cumva altfel decît românii...

metroul plin. ora fețelor încruntate, a hainelor groase și a viselor uscate pe piele. unii citesc, alții se joacă la mobile, cei mai mulți scrutează linoleumul gri al podelei. nimeni nu privește pe nimeni. rar cîte o tuse mai sfîșie uruitul egal al singurătății. începe ninsoarea...

dacă… am început să scriu și ăsta a fost primul cuvînt. în spatele lui atitudinea era voit poetică. mă porneam la scris. brusc mi-am dat seama că nu am nimic de spus după această vorbă. începi cu „dacă” cînd te simți important. vrei să spui ceva pe care cititorul să-l...

- Gaza! Rămîn blocat. Igal se juca rînjind cu M16. - Ți-e frică? - Da! îngaim eu fiind atent doar cum îmi tremurau genunchii. Autobuzul trecuse de porțile ca niște ecluze. Nu știu de ce și acum am în cap comparația asta fără sens. Poate barele imense, cum mi s-au părut mie...

Domnule, Nu înțeleg de ce vă interesează persoana respectivă. Am fost, într-adevăr, colegi de clasă la liceu, dar în afară de orele de la școală nu am avut de a face cu el niciodată pentru că eram din medii diferite. El locuia într-o parte rău famată a cartierului, iar eu am...

se vor usca pe tine lacrimile și vei arăta cu pielea pătată de zoaie, îmi spuse-ntr-o zi bătrînul meu prieten zîmbind pieziș ca și cînd m-ar fi luat în rîs. de fapt mă lua peste picior clar. pe semne se săturase de scrisul meu cam prea trist pentru cheful lui de primăvară cu...

mă simt oarecum nașpa. adică un pic înclinat față de orizontală. un soi de turn din pisa obez cu un picior mai scurt din varii motive. adevărul e că mă doare și e piciorul de sprijin pe care pun tot respectul de lume cu care mai sunt în stare. nu e prea mult, dar e [..

deschisese ușa în pielea goală. pielea atîrna de la cura de slăbire acută. pe alocuri culoarea ei devenea maronie fiind și pătată pe alocuri de forme neregulate. polițiștii l-au întrebat dacă este el. a tăcut făcîndu-le loc în apartamentul cu miros închis. se vedea că nu...

expresia dantelată a dinților tăi peste buza de jos, umedă de la zeama pistruilor, vara, pe cînd toate jurămintele cîntăresc o mie de ani… Filed under: art, aspecte inedite din viața lui dan iancu

am să schimb totul. de la culoarea cuvintelor, pînă la linoleumul de pe hol, chit că e imitație de parchet și nenumăratele mele amante leșinau orgasmatic, precum lebedele mici pe muzica boleroului lui ravel. poate hainele am să le mai las sa-mi mîngîe pielea cu miros de tabac și...

curgerea nu e mers, îmi spunea cu un kent unu în gură sorbind lacom din paharul cu vodcă. mersul e clar, e singular, e, cum să spun eu, și-și dădea capul pe spate privind în sus, ca o riglă. din riglă nu iese nimic, dacă mă-nțelegi. la plural mersul e marș dacă e mers. altfel [..

i-am spus azi dimineață la mulți ani și să trăiești o mie de ani. mi-a răspuns doamne ferește și știa ce spune pentru că e bisericoasă și pentru că s-a retras de mult în lumea căreia îi spuneam la discotecă, o ironie blîndă, cum se ducea ea indiferent de vreme la orice...

într-o altă dimensiune am să ies din casă. acum, afară, nisipul e pînă la jumătatea geamurilor, deși stau destul de sus, etajul patru, și mă gîndesc cu groază ce fac cei de sub mine. scara e pustie. nu se aude niciun fel de pas. suntem izolați. e adevărat că nu mi-a sunat nimeni...

prea puțin sau mai bine zis de loc. într-o altă capsulă de timp sau spațiu sau și una și alta voi face. aici, acum nu. prefer doar să stau să mă gîndesc la cum să scriu, la cum ești tu, la pielea ta fină, la rîsul tău, la cuvintele mele legate de tine, la mirările [..

Dragă Domnule, După întîlnirea pe care am avut-o m-am gîndit și cred că nu există vreun impediment în a vă relata cîte ceva din prezența în clasă a elevului Dan Iancu la orele de limba și literatura română pe care le-am ținut timp de patru ani la liceu. Trebuie să vă...