Namaste este jurnalul a două călătorii simultane – una în India şi alta în sine însuşi –, pe care un tânăr le iniţiază într-un moment de cotitură a vieţii, când, după căutări febrile, dar sterile ale adevărului personal, îşi îndeasă toate întrebările într-un...
-
-
De mică, Angela Lenz a fost supusă violenţei sexuale. Prin torturi inimaginabile, droguri şi spălarea creierului, ea a fost silită să se prostitueze în cadrul unei secte secrete şi să-i chinuiască pe alţii în timpul unor ritualuri sataniste. Sub povara acestor... -
“Pantofiorii roşii” ne emoţionează cum numai “Love story” ne-a emoţionat. Cu o diferenţă: aici este vorba de lucrul de care o mamă se teme cel mai tare – moartea propriului copil. Maria Housden ne poveşteşte experienţa prin care a trecut, din momentul în care Hannah, ... -
Privind mumia lui Mao din mausoleul omonim aflat în mijlocul pieţei Tiananmen din Beijing, Ciprian află de la ghidul său că temutul lider comunist s-a iubit cu peste 3500 de femei. Conform filosofiei taoiste, aceasta era calea pentru a obţine nemurirea. Ulterior,... -
Este un ghid preţios pentru o etapă extraordinară, dar puţin explorată, din viaţa copilului nostru.Această lucrare tratează o multitudine de subiecte importante, cum ar fi: dezvoltarea limbajului, faza lui “nu” şi a lui “de ce?”, agresivitatea, gelozia şi alte probleme de... -
Privite din perspectiva femeii, iubirile şi căsniciile sunt eliberate de tabuuri şi nu ezită să surprindă. Soţia unui imam, a unui pitic, a unui ţigan, a unui beţiv, a unui negustor, a unui poet, a unui incapabil, soţia a doua, soţia tânără, soţia înţeleaptă – sunt toate ... -
În 1862, după căsătoria cu Lev Nikolaevici Tolstoi, Sofia Andreevna Bers începe să scrie un jurnal pe care îl va continua cu acribie până la sfârşitul vieţii. Jurnalul ei este cronica unei familii aristocrate medii, cu nelipsitele-i conversaţii, picnicuri, partide de vânătoare... -
Pământul este lovit din toate părţile! Fugind din Londra invadată de apele furioase ale Tamisei, Oksa şi familia Pollock pleacă în căutarea Portalului spre Edefia, tărâmul magic al strămoşilor. Este singura lor şansă de a restabili echilibrul celor două lumi.Începe astfel o... -
Fondator al Institutului Francez de Relaţii Internaţionale (IFRI), membru al Institutului Franţei şi membru de onoare al Academiei Române, Thierry de Montbrial schiţează în acest jurnal un tablou personal al României din 1990 până azi. Numeroase întâlniri şi impresii... -
Uneori destinul este atât de puternic încât nici măcar iubirea nu-l poate împiedica să se împlinească.Această concepţie care nu este acceptată de biserică este un fatalism pe care putem să-l întâlnim în orice decizie, fatum-ul este implacabil.Se spune că singur îţi faci... -
Sfârşitul, moartea este o aşteptare permanentă în viaţa unui om. Capătul unui drum este începutul altuia, iar Carlos Fuentes a început drumul nemuririi, drumul lui Don Quijote. Îndrăgosotit de cultura spaniolă dar iubind la nebunie ţara în care a trăit aproape toată viaţa,... -
Autoarea preciza: “Eroul meu [William] va trebui să răzbată în viaţă prin muncă, aşa cum fac adevăraţii oameni căci nu va primi nici un şiling pe care să nu-l fi câştigat cu trudă, nici n-o să ajungă deodată, întâmplător, la prosperitate şi la o poziţie socială... -
„Când Jacki Lyden avea 12 ani, Dolores, mama ei, a apărut într-o după-amiază în dormitor, cu trupul înfăşurat în cearşafuri şi braţele acoperite de hieroglife desenate cu dermatograf. Sunt regina din Saba, a spus. Astfel încep două călătorii: cea a mamei scufundate în... -
39.90 – 30.00 LeiBun venit în coşmarul nostru!Asta-i povestea mea, povestea familiei mele, însă ar putea fi, la fel de bine, şi povestea ta. Suntem cu toţii băgaţi în chestia asta, crede-mă pe cuvânt… Continuă să citeşti, nu lăsa pe nimeni să te oprească.
MaxŞase copii... -
Cum să pierzi în greutate când instinctul de a mânca este atât de puternic? Cum se manifestă trebuinţele sexuale la bărbaţi şi la femei? Adicţia este forma extremă a motivaţiei. Iar după ce trebuinţele primare au fost satisfăcute, vine rândul motivaţiilor complexe, care... -
În timpul negrei dictaturi argentiniene, militarii au reţinut şi au ucis sute de oameni. Femeilor însărcinate ajunse în captivitate în centrele ilegale de detenţie li se luau copiii, care erau oferiţi sub alt nume familiilor simpatizante ale regimului. La douăzeci şi şapte de ani,... -
Un volum ţinut secret din 1938 până în zilele noastre.În 1938, imediat după publicarea bestsellerului De la idee la bani, Napoleon Hill face o mare destăinuire, spunând că a reuşit să-l convingă pe Diavol să-şi dezvăluie lucrarea. Manuscrisul rezultat de aici, Secretul... -
Un volum ţinut secret din 1938 până în zilele noastre.În 1938, imediat după publicarea bestsellerului De la idee la bani, Napoleon Hill face o mare destăinuire, spunând că a reuşit să-l convingă pe Diavol să-şi dezvăluie lucrarea. Manuscrisul rezultat de aici, Secretul... -
Transmisiunea în direct este utilizată tot mai frecvent de televiziuni pentru a-şi dinamiza jurnalele, pentru a le face mai atractive şi mai accesibile publicului. Acordând o atenţie deosebită zonei ştirilor, manualul oferă celor care doresc să devină jurnalişti de televiziune ... -
Premiul Nobel pentru Literatură, 1970“Ca sa ajung pe acest podium unde se citesc prelegerile Nobel, podium oferit nu fiecarui scriitor si numai o data in viata, nu am urcat trei-patru trepte improvizate, ci sute sau chiar mii de trepte neinduplecate abrupte, inghetate, care ies din...
