Sunt col (r). prof.univ.dr.ing. Marian RIZEA. Cei mai mulţi dintre destinatarii acestui mesaj mă cunoaşteţi, cu bunele şi mai puţin bunele lucruri pe care le-am făcut în cei 25 de ani ca ofiţer de informaţii şi contrainformaţii economice. Sunt inginer petrolist şi mi-am dat...
-
-
Cine e Energo Mineral, firma legata de Cupru Min, pe care Ungureanu a amintit-o de sase ori in discurs
pagina articolIntr-un discurs de peste opt mii de cuvinte sustinut in fata Parlamentului, inainte de exprimarea votului asupra motiunii, Mihai Razvan Ungureanu a mentionat de sase ori numele companiei Energo Mineral, fara sa mentioneze insa in final cine este compania. ” Intrebati dumneavoastra in motiune...
-
Pâş pâş, sssst! Să nu ne simtă pisica! Cam aşa s-au mişcat autorităţile statului în privatizarea exploatării cuprifere de la Roşia Poieni. Mai întâi cu declaraţii »»
-
În plină efervescenţă mediatică în ceea ce priveşte Roşia Montană, iniţiativa de privatizare a Cupru Min Abrud nu putea trece neobservată, mai ales că numai exploatarea de la Roşia Poieni, pe care compania o deţine, concentrează peste jumătate din rezervele de cupru ale...
-
Ce să ne facem cu Cupru Min? De la ”perla coroanei” din Polonia, la ”orașul groazei”din Siberia Citiţi mai mult: Ce să ne facem cu Cupru Min? De la ”perla coroanei” din Polonia, la ”orașul groazei”din Siberia
pagina articolÎn situaţia de acum a României au mai fost și alții, rămași cu moștenirea trecutului comunist. Fiecare a rezolvat problema într-o manieră proprie, cu rezultate »»
-
“Privatizarea” Cupru Min a esuat. Marionetele din Guvern au fot invinse de data asta!
pagina articolVanzarea Cupru Min a esuat. Din fericire! Acesta este unul dintre putinele cazuri din ultimii 22 de ani cand o mana de romani au putut anula o megaescrocherie pusa la cale de marionetele intereselor private straine care conduc astazi ilegitim Romania. Acesti infractori din guvernul Romaniei,...
-
“Tunul” Cupru Min a eșuat. “Marile” privatizări ale lui Ungureanu aruncă Guvernul în penibil
pagina articolVânzarea companiei Cupru Min către obscura firmă Roman Copper a eşuat. Potrivit oficialilor, firma canadiană a refuzat să depună într-un cont bancar o garanţie pentru »»
-
Vineri seara la ora 24.00 a expirat termenul limit? de semnare a acontractului, îns? acest lucru nu s-a mai realizat. Continue reading →
-
In linia îndelung exersată de servicii, aceea de a deturna atenţia opiniei publice de la marile fraude (acum e vorba despre Cupru Min şi Roşia Montană), astăzi, Traian Băsescu a ieşit cu un comunicat prin care anunţă că el îşi dă demisia dacă opoziţia acceptă să modifice...
-
Valoarea zacamantului de la Cupru Min, de 75 de ori mai mare decat pretul de vanzare. In pamant mai sunt 400.000 tone de argint si 20.000 tone de aur
pagina articolApar detalii cel putin ciudate in legatura cu vanzarea Cupru Min, adica societatea care exploateaza 60% din rezervele de cupru ale Romaniei. In primul »»
-
Contractul pentru vânzarea Cupru Min va fi parafat ast?zi de statul român ?i compania canadian? Roman Copper. Cite?te mai departe... Continue reading →
-
Scandalul legat de privatizarea Cupru Min, adică vânzarea acesteia pe două sute milioane de euro unei firme constituite in noiembrie 2011 şi numită Roma Copper Corp., din Canada, e departe de a fi încheiat. Acest satelit apărut în noiembrie anul trecut are un unic scop, numit suveica....
-
Cotidianu l- La vânzarea Cupru Min nu a fost selectat un evaluator şi nu a fost pus în calcul zăcământul
pagina articolZăcământul de cupru de 5,6 mld. euro nu a contat la evaluarea Cupru Min, ci doar activele societăţii. Preţul minim pentru licitaţie a fost propus de un evaluator, care a analizat însă doar patrimoniul companiei şi a preluat de la Ministerul Economiei şi companie estimările privind...
-
Compania Cupru Min a fost vanduta, dar fara bani. Ministerul Economiei confirma ca Bayfront nu are banii: „Va cauta investitori“
pagina articolMinisterul Economiei spune că Bayfront Capital Partners, care şi-a adjudecat licitaţia Cupru Min Abrud, cu suma de 200,8 mil. euro, nu are banii necesari şi »»
-
Ieri, repede, repede, Ministerul Economiei a facut o afacere extraordinara. A vandut 60% din resursele de cupru ale Romaniei, care valoreaza acum peste 6 miliarde de euro. Totul pentru 200 de milioane de euro. Super afacere! Numai ca pretul cuprului pe pietele internationale a crescut de cateva...
-
Istoria se repeta: O firmă canadiană necunoscută a câştigat cu 200 mil. euro licitaţia pentru Cupru Min
pagina articolCumpărătorul este deţinut de o firmă de investiţii din Canada, Bayfront Capital Partners. Nu este clar cui îi aparţine capitalul investit. Firma canadiană »»
-
Bode, întrebat cât? ?pag? a luat: Cum v? permite?i? Sunt un om cinstit, uita?i-v? în ochii mei
pagina articolMinistrul Economiei, Lucian Bode, a fost întrebat luni de un protestatar cât? ?pag? a luat pentru a privatiza Cupru Min, moment în care demnitarul s-a ar?tat foarte deranjat de abordare, r?spunzând c? este un om cinstit ?i nu Cite?te mai departe... Related Stories Ponta, FOARTE IMPRESIONAT...
-
Rosia Montana 2. Cum se fura rezervele de cupru ale Romaniei – “privatizarea” Cupru Min
pagina articolUna dintre principalele revendicari ale protestatarilor din piata Universitatii este ruperea contractului cu RMCG pentru exploatatia de la Rosia Montana. Motivatia este cat se poate de simpla, in ciuda retoricii cu tenta ecologista. Asa cum este incheiat acum, acest contract pune Romania in...

