Oare cum sa incep? Pai ziua am inceput-o destul de apatic, fara chef si a continuat asa pana pe la ora 14:00 cand aveam un examen de dat in corpul G al Universitatii Cuza, insa inainte de examen am zis sa ma alimentez si eu un pic mancand un sandvis.Si cum stateam eu asa pe langa Corpul G, vad...
-
-
Vineri, 4 mai 2012, începând cu ora 9, au avut loc manifestările la sediul şcolii cu lansarea primului număr, de sărbătoare, al revistei “Glasul şcolii”, apoi activităţile au continuat la Casa de Cultură. În program a fost cuprins cuvântul de deschidere al directorului şcolii,... -
Life as a book - un blog de Madalin Blidaru. All rights reserved. Am aflat de această inițiativă a unor elevi de la Colegiul Național „Al. I. Cuza” în momentul în care am deschis varianta electronică a Ziarului de Vrancea. Aș spune că este ok faptul că vor să se facă auziți, că...
-
de Maria Cârstian – redactor
foto: Carina Coman – fotoreporter
Situat undeva prin Drumul Taberei, Colegiul Naţional „Elena Cuza“ nu-i un liceu pe care să-l poţi trece cu vederea. Cu o puternică nuanţă de corai (adică un fel de portocaliu, ca să-nţeleagă şi băieţii),... -
Născut pe 7 martie 1879 în satul Holda, judeţul Neamţ, azi Suceava. S-a remarcat ca institutor, folclorist, scriitor. Studii: şcoala primară în comuna natală, Şcoala Normală “Vasile Lupu”, Iaşi. Învăţător la “Orfelinatul agricol Prinţul Ferdinand” din Zorleni –...
-
Monumentul soldatilor cazuţi la Costanglia,
foto F.B. "Vechiul Galaţi în imagini"
La sfârşitul secolului XVIII, vecinii Poloniei au împărţit-o şi ocupat-o luând fiecare câte o halcă din ea. Rusia ţaristă, Prusia şi Austria imperială, au tranşat ţara panilor ca pe o plăcintă... -
bleh. au trecut DOUA LUNI! de cand n-am mai postat ceva… interesant. am promis ca ne auzim in februarie. n-am zis cand, da’ macar n-a trecut cea mai scurta luna din an fara sa ma tin de promisiune. hai sa va zic o poveste daca tot m-am apucat de mugetat intre o repriza de Skyrim [..
-
Luna februarie este Luna Iubirii. Cu ocazia Zilei Indragostiţilor Liceul Teorectic Alexandru Ioan Cuza este în sarbatoare . Anul acesta Cupidon îsi va umple gentuţa cu sageţile lui fermecate si va împartii dragoste peste tot.
Consiliul Elevilor şi-a propus un proiect ce va accentua ideea... -
Am vazut-o pe frigiderul unui prieten si dupa cateva sapaturi am aflat ca stema a fost conceputa pe timpul lui Alexandru Ioan Cuza, in anul 1863 dupa consultarea unor specialisti francezi.
Acu' serios,"Toti in unul" nu suna a gangbang? -
(Oliviu Craznic) BLOGUL FANULUI SF despre ULTIMA CLEPSIDRĂ şi despre STEAMPUNK A DOUA REVOLUŢIE
pagina articolEditor Adrian Crăciun-Steampunk: A Doua Revoluţie (2011), 304 p., TPB, Millennium Books, 2011, Colecţia Antologiile Millennium Nr. 3, Red. Laura Ciobanu “Despre acest volum nu mai sunt lucruri noi de spus (spune destule de multe Ștefan Ghidoveanu în Cuvânt Înainte), s-au spus...
-
Între țăranii fruntași care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul țării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era și moș Ion Roată, om cinstit și cuviincios, cum sunt mai toți țăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moș Ion Roată,...
-
Nu ştiu de ce, dar încep să cred tot mai mult că pe diriga noastră o apucă o uşoară melancolie, care până la sfârşitul anului (şcolar) ne va cuprinde pe toţi.
Din intrările cu trântit de uşă şi ţipat din toţi rărunchii „SHUT UP!” n-a mai rămas decât o încercare de... -
M-am tot gîndit zilele astea de ce suntem atît de încrîncenaţi cînd e vorba de politică... De ce întotdeauna există "noi" şi "voi", "ai noştri" şi "ai voştri" şi asta se întîmplă de la '89 încoace. Desigur, răspunsul e simplu: noi nu avem conştiinţa unei democraţii...
-
de Irina Brătan – Redactor
foto: Cristian Puchiu – colaborator foto
Situat pe Aleea Barajul Dunării nr. 5, paralel cu o piaţă suficient de mare pentru a găsi acolo orice vrei, se află Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza“.
Are o vechime de peste 44 ani, când a apărut sub... -
“Ceea ce îl muncea pe regele Carol I era grija micii sale glorii. Era în această privinţă de o gelozie neascunsă şi împingea lucrurile până la o ineleganţă surprinzătoare la un om de originea şi situaţia sa. Purtarea lui faţă de memoria lui Cuza a fost o mărturie...
-
Conceptul de ”bibliotecă vie” l-am auzit prima dată în urmă cu ceva ani, în cadrul trainingurilor internaționale. Mi s-a părut o idee foarte faină și am așteptat de mult să particip la un astfel de proiect și în România. Ocazia s-a ivit odată cu invitația făcută de fetele...

