Îmi place să mă consider în afara targetului emisiunii Serviciul Român de Comedie, din simplul motiv că sunt școliți în ale umorului de profesorii de la Divertis, și cu foarte mici excepții, majoritatea profilor au pierdut de mult contactul cu umorul. Dar aseară, 24 mai, am avut...
-
-
Unul dintre cele mai importante trenduri care domină piața smartphone-urilor cu Android este cel de creștere a dimensiunilor ecranului. La un smartphone, pe cât de importante sunt procesorul, senzorul foto sau capacitatea de stocare internă, în aceeași măsură este și ecranul. Iar...
-
FC Torino, una din echipele istorice ale Italiei, cu sapte titluri de campioana la activ, a reuşit să revină în Serie A după trei ani. Promovarea a fost "sigilată" cu o etapă înainte de final, cu o victorie împotriva echipei lui Ovidiu Petre şi Cristiano Bergodi, AC Modena cu scorul de... -
FC Torino, una din echipele istorice ale Italiei, cu sapte titluri de campioana la activ, a reuşit să revină în Serie A după trei ani. Promovarea a fost "sigilată" cu o etapă înainte de final, cu o victorie împotriva echipei lui Ovidiu Petre şi Cristiano Bergodi, AC Modena cu scorul de... -
Lotul masculin de gimnastică are de trecut cel mai important test înaintea Jocurilor Olimpice: concursul de la Montpellier.Koczi, Berbecar & co sunt "obligaţi" de către performanţa gimnastelor să se comporte la înălţime. Chiar dacă în Franţa vor fi lipsiţi de aportul lui Marian... -
Bucurie de nedescris în tabăra CFR-ului după câştigarea celui de-al treilea titlu din ultimii cinci ani
pagina articol
CFR-ul a sărbătorit toată noaptea câştigarea celui de-al treilea titlu de campioană din istorie. Petrecerea clujenilor a fost cu atât mai mai intensă, cu cât succesul a venit după un meci cu rivala Universitatea, chiar pe stadionul ei. Autorul golului decisiv, Ricardo Cadu, a reuşit... -
Echipa londoneză West Ham United a promovat în Premier League, după ce a câştigat finala barajului din Championship, a doua divizie engleză, disputată împotriva lui Blackpool, scor 2-1.West Ham a reuşit să se califice la baraj după ce a terminat pe locul 3 în sezonul regulat. În... -
Demiterea lui Kenny Dalglish a lăsat pe FC Liverpool fără antrenor principal, iar conducerea clubului doreşte să rezolve cât mai repede această incertitudine.În acest sens, Liverpool l-a ofertat pe antrenorul lui Swansea, Brendan Rodgers, cel care a făcut din nou-promovată revelaţia... -
Reacţii după victoria CFR-ului: Paszkany spune că jucătorii au fost eroici, Porumboiu acuză jocuri de culise
pagina articol
Arpad Paszkany, patronul celor de la CFR Cluj, a felicitat jucătorii şi antrenorii pentru performanţa istorică a echipei sale, cucerirea celui de-al treilea titlu de campioană.Victoria este cu atât mai dulce pentru clujeni, cu cât a venit în urma câştigării derby-ului oraşului Cluj,... -
CFR Cluj este noua campioană a României după ce a învins pe Universitatea Cluj, într-o rejucare a derby-ului întrerupt din etapa a XXXI-a. Partida a fost cu-adevărat dramatică, CFR impunându-se cu 3-2, după ce a fost condusă, la un moment dat, cu 2-0!Gazdele au început mai bine şi... -
Rareş Dumitrescu se apropie de recordul antrenorului său, Mihai Covaliu. Dinamovistul a păstrat regula care spune că Dumitrescu e campion naţional în anii cu soţ şi s-a impus în 2012, după ce anul trecut fusese învins de stelistul Mihai Bela. Reacţia lui Mihai Covaliu, în materialul... -
Rareş Dumitrescu se apropie de recordul antrenorului său, Mihai Covaliu. Dinamovistul a păstrat regula care spune că Dumitrescu e campion naţional în anii cu soţ şi s-a impus în 2012, după ce anul trecut fusese învins de stelistul Mihai Bela. Reacţia lui Mihai Covaliu, în materialul... -
Finala Champions League se apropie cu paşi repezi. Toată lumea fotbalului este cu gândul la marele meci al Europei, partidă ce va fi transmisă în direct pe TVR 1 şi TVR HD, sâmbătă de la ora 21:00, ce va opune pe Bayern Munchen şi Chelsea FC.Alexandru Hâncu de la Kamikaze dezbate... -
Finala Champions League se apropie cu paşi repezi. Toată lumea fotbalului este cu gândul la marele meci al Europei, partidă ce va fi transmisă în direct pe TVR 1 şi TVR HD, sâmbătă de la ora 21:00, ce va opune pe Bayern Munchen şi Chelsea FC.Alexandru Hâncu de la Kamikaze dezbate... -
Perechea Horia Tecău/Robert Lindstedt a reuşit vineri să învingă cuplul Mariusz Fyrstenberg/Marcin Matkowski, cu scorul de 6-2, 1-6, 12-10, în sferturile de finală ale turneului de la Roma, după ce săptămâna trecută românul şi suedezul pierduseră finala de la Madrid disputată... -
Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, consideră că toate deciziile din ultima vreme sunt îndreptate împotriva echipei sale, care este dezavantajată de hotărârea TAS privind rejucarea partidei cu Universitatea Cluj. "Noi vom câştiga pe teren, o partidă din două o vom câştiga pe... -
Adrenalină, motoare turate la maximum, salturi care sfidează gravitaţia. Pentru unii vis de neatins, pentru alţii, provocare. Sâmbătă, la ora 10:00, se va da startul în cea de-a doua etapă a unei competiţii private. Pe circuitul de la Gorgota-Ciolpani sunt aşteptaţi aşii...
-
Steaua a înregistrat a cincea victorie consecutivă în Liga I, după ce şi-a învins joi marea rivală cu scorul de 3-2, în primul meci dintre cele două echipe pe Arena Naţională. Dinamo a condus cu 1-0 graţie golului marcat de Alexandru Curtean ('21), Steaua a punctat apoi de trei ori... -
Care sunt lucrurile ce trebuie admirate la Samsung Galaxy S III și unde mai e de lucru? Noul smartphone Android de la Samsung a întrecut în unele direcții așteptările publicului și a reușit să creeze foarte multe dezbateri vizavi de locul I pe piața Android. Și cu toate astea, ... -
Portughezul Pedro Proenca a fost desemnat de UEFA să conducă finala Ligii Campionilor de sâmbătă, dintre Bayern Munchen şi Chelsea Londra. Lusitanul s-a aflat la "centru" la meciul Franţa - România: 2-0, din preliminariile Campionatului European din 2012, iar prestaţia sa a fost...

