Lărgind puţin orizontul, Eugen Simion, nu doar completează ideea, ci o încorsetează într-o conjunctură perfect circumscrisă: „…versurile seamănă, dar mai mult nu seamănă, cu acelea ale echinoxiştilor. Poemul său oscilează între solemnităţile limbajului blagian şi digresiunea livrescă, ludicul din poezia postmodernistă cultivată de ramura muntenească a generaţiei ’80.” (Eugen Simion, în revista „Literatorul” nr. 50/1992). În acest fel, dacă mai existau dubii, chestiunea a luat-o binişor spre o aşezare a sa în matca în care Mircea Petean, direct sau cu subtilitate absolut fermecător-agreabilă, îşi vede de treabă, treaba unui poet deplin format ca voce distinsă şi distinctă în poezia contemporană. Spun distinctă, fiindcă puţini, foarte puţini chiar poeţi din generaţia sa reuşesc performanţa unui lirism în care se întretaie, se suprapun, se completează şi se reconstruie...
Dumitru Hurubă: Mircea Petea, un poet al valorii (fragment, continuarea pe acest blog). „Şi, ca să lămurim pe deplin lucrurile, Mircea Petean, prin valoarea creaţiei sale, cu cele trei aspecte esenţiale: reflexiv, melancolic şi realist, trebuie să admitem că este unul dintre pilonii determinanţi ai perioadei istorico-literare, poetice în special”
- Postat în Literatura
- la 12-12-2017 13:03
- 505 vizualizări