Ion Pachia-Tatomirescu: Holopoem, pământul de aproape și departe... „Cum respiri, Tu, Doamne, o dată la şaptezeci de milioane de ani înmuguriţi, înfrunziţi, înfloriţi, rodiţi, vestejiţi, poleiţi în aramă, în aur, în argint, în toate...”

Pământul văzut ca o varză
(holopoem)
Mulţumesc, Doamne, că mă laşi
să stau călare,
pe-această-nsomnorată protuberanţă a soarelui,
chiar în dreapta Ta...!
De-aici văd bine pământul,