Socialismul

img
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe La Nivel Global

Mulţi socialişti consideră că originile socialismului sunt cu mult înainte de secolele XVIII şi XIX, ajungând până în secolul XVI Thomas More Utopia, sau chiar până în antichitate la Republica lui Platon. O mare influenţă asupra acestei doctrine a avut-o insă Rouseau. Filosoful iluminist se preocupă de două teme fundamentale pentru socialişti, inegalitatea şi decizia colectivă.

Rousseau consideră la fel ca şi Hobbes ca societatea a fot creată în timp de oameni printr-un contract. Înainte de aceasta, indivizii trăiau în ceea ce atât Rousseau cât şi Hobbes numesc starea naturală. Spre deosebire de Hobbes, Rousseau consideră că în starea naturală oamenii erau liberi dar buni, pentru că omul se naşte bun. Această stare ipotetică, este caracterizată de Rousseau de lipsa corupţiei care apare odată cu societatea, iar omul este caracterizat de două principii: compasiunea faţă de ceilalţi şi autoconservarea. Societatea este pentru Rous...

Despre Ziarul toateBlogurile

ZtB preia, în funcție de categoria la care sunt înscrise blogurile în catalog, articolele bloggerilor membri ai portalului toateBlogurile.ro.

Pentru ca articolele tale să fie publicate aici în mod automat, trebuie să fii membru al portalului și să ai blogul înscris.

Articole recente

Top Bloggeri

Articole Promovate