Zile de Crăciun, de Jeanette Winterson

”Zile de Crăciun. 12 povestiri și 12 sărbători pentru 12 zile”, de Jeanette WintersonEditura Humanitas Fiction, București, 2017Traducere din engleză și note de Vali Florescu

”Scriu pentru că lucrul acesta îmi face o mare plăcere. Să mă așez în fața unei claviaturi, la care să cânt. Crăciunul aduce cu el o bucurie aparte – de parcă aceste zile sunt menite să te înveselească. E un anotimp al poveștilor, guvernat de Stăpânul Dezordinii generale, care trebuie să fie spiritul ocrotitor al creativității, așa cum și este, de altfel, pentru cele douăsprezece zile ale sezonului de Crăciun.” (pag. 20)

Dacă tot mai este foarte puțin timp până la Crăciun, am zis să petrec timpul în compania unor povești cu și despre cea mai îndrăgită sărbătoare a iernii și poate chiar a anului. După ”