Aștept să traversez și îmi atrage atenția un suv Mercedes cu număr de Prahova oprit pe jumătate din trecerea de pietoni. Poate spera să prindă verdele și de-aia, îmi zic și-mi văd de gânduri. „Îl știi? E manelist”, aud în spatele meu.
Citește mai departe
De regulă, motănelul e foarte vioi dis-de-dimineață. Așteaptă cuminte să mă trezesc. Dacă i se pare că durează prea mult vine tipil. Îmi dă cu lăbuța pe față. Primul lucru pe care îl fac e să îi pun mâncare în bol. Și apă proaspătă. Stă deoparte. Toarce domol. Știe că i se cuvine.
Citește mai departe
Acest perete neted a fost odată alb; acum e cenușiu. Dincolo de el stă o familie: soț, soție, soacră. Și-un fiu. Care și-a adus aici și viitoarea nevastă: o tânără simplă, cu privirea albastră. Vorbim despre o familie semi-tradițională din blocul de-alături (altfel spus, din lumea reală).
Citește mai departe
Stai și asculți ploaia. Un un limbaj sacadat. Îți tremură colțul buzei; vrea parcă să spună ceva neapărat. Ești ud leoarcă. Și singur afară - în mijlocul unei bălți rotunde (ca o poveste circulară).
Citește mai departe
Plouă cu bulbuci, din toate părțile; parcă ar ploua de jos în sus. Ai crede că totul este lichid. Tu însuți ai luat forma corpului care ți-a fost dat. Un corp bine profilat în ploaie, pare-se. Altfel, de ce să fi venit doamna aceea direct spre tine (trecând prin băltoaca ovală)?
Citește mai departe
Și, cum a fost la Gala de balet? Ca un big-bang între două sau mai multe universuri....
Citește mai departe
„Omul se trage din maimuță. Soldatul, din porc”. Acesta este principiul călăuzitor al activității de zi cu zi pe care o desfășoară locotenentul Mitran (un brav ofițer al măreței armate române de altădată).
Citește mai departe
Cei mai curajoși dintre rușii de rând au ieșit în stradă în primele ore după ce s-a făcut anunțul oficial despre lichidarea lui Navalnîi, ultimul mare oponent al dictatorului Putin. Dar masa tăcută? E nepăsătoare? Neputincioasă? Captivă narativelor oficiale și complice?
Citește mai departe
Am avut parte, la începutul lunii februarie, de o porție de cultură și bună dispoziție de tip uns pe suflet de care îmi era (și îmi este mereu) dor. Un spectacol neașteptat: Bach, colegul de birou.
Citește mai departe
Din când în când, licăienii nostalgici prind glas, apoi par a dispărea vreme îndelungată, pentru a reveni din nou în prim-plan, dar parcă niciodată nu au avut atâta susținere ca acum. Soarta Exoplanetei TOI 700 e pare pecetluită, de vreme ce steaua mică și rece în jurul căreia orbitează abia mai pâlpâie.
Citește mai departe
A miorlăit ușor. Doar atât cât să cred că a fost ideea mea să mă trezesc, să-l mângâi un pic, apoi să-i dau mâncare. S-a bucurat când am deschis ochii (pândea atent). S-a gudurat, a miorlăit vesel-nerăbdător “hai odată, mi-e foame, nu vezi?!”.
Citește mai departe
E încă târziu, deci aproape devreme. O femeie se plimbă agale. Ca o zi fără dileme. Mai face cinci pași, iat-o la semafor. Rochia i se colorează în nuanțe de roșu-provocator....
Citește mai departe
Dl. inginer privește îndelung o doamnă peste care timpul a trecut nedrept de lent. Nedrept pentru toți ceilalți, care nu înțeleg de ce timpul nu e o unitate de măsură aplicabilă identic tuturor.
Citește mai departe
Cea mai frumoasă femeie din piață e hoață. Le fură gândurile bărbaților veniți cu lista de cumpărături în mână. Le mână (acolo unde, se știe, imaginația lucrează). Bărbații sunt, cu toții, pe fază
Citește mai departe
Deschid ochii, trag fermoarul, ascult. Afară e soare (demult). Percep umbra unui pescăruș (ca pe o adiere cromatică). În plasa de țânțari și-a înțepenit piciorușele o gânganie matematică. E un fel de pătrat perfect.
Citește mai departe