Poezie

  • Invincibilitatea iubirii impotriva fantomelor trecutului ..... 186

         Iata ca si vremea rea e aducatoare de speranta si relaxare! Da! ...asa este! Cum nimeni nu mai dadea vreo speranta de revenire spirituala si mentala, de a evada din ''cusca'' nesfarsita a vremii si problemelor zilnice,...uzuale..., am avut prilejul si placerea de a sta de vorba, chiar si telefonic, cu o persoana draga si plina de viata si foarte comica,...cu o prietena,...cum toata lumea si-ar dori sa aiba alaturi, dar putini au parte!    Si cum convorbirea era una de taina,...si presarata cu actiuni petrecute de-a lungul zilei,...aceasta, fara a-si da seama, mi-a transmis prin cuvinte simple, uzuale, vorbite de noi toti,...rezultatul si ispiratia potrivita si perfect nuantata, zic eu,...a  acestei poezii de inima buna!    Deci, intr-o concluzie simpla si bine gandita....poezia de fata are doi

    Citește mai departe

  • 17:56... 262

    simplitatea isi ia haine pompoase si se incorseteaza pentru a se agita norocul din jurul ei....

    Citește mai departe

  • Iubire de sine,...iubire din inima,...iubire pentru tine... 183

     Acest cuvant sublim, aceasta ''binecuvantare'' trimisa de Dumnezeu scoate in evidenta  relatiile inter-umane, cat si bucuria de a implementa in inimile si sufletele noastre, acea stare de bine, acea liniste mentala , sufleteasca, dar si limpezirea mintii!   Vara ceasta nu poate fi decat un imbold, un avantaj pentru  noi toti, de a insusi si a pune in practica acest fior .....IUBIREA!                                    Va doresc pace sufleteacsa si multe dorinte implinite! Tu

    Citește mai departe

  • Multiplu... 165

    Privește-i zâmbetul când doarme și colorează-mi buzele cu roșu aprins.Trezește-mă în zori cu parfum de soc și șterge-i tâmplele de sudoare.Plimb-o pe un mal de lac în parc, iar pe mine îmbrățișează-mă până la somn. Culege-mi margarete și cântă-mi dorul, leagăn-o în balansoar și șoptește-mă pe mine ei."Să plece!"De nu, atunci uită-mă, sapă-mă și sculptează-mi chipul pe aripi de vultur.Am să-l rog pe vultur să vegheze peste voi. Într-un hoit i-aș transforma ei trupul.Am să sufăr, am să sfâșii aerul cu miros urât de soc stricat. Dar am să tac.Mi-ai șoptit numele ei în balansoar. Să plec, zici?!"Să plece!"

    Citește mai departe

  • Promisiunea unei iubiri necunoscute....... 223

           Promisiuni,...afectiuni duse pana la extrem sau simple cuvinte de dor si iubire,...insa nu toate aceste''perle''   mai mult sau mai putin aplicate duc si la raspunsul final , si acela e: Iubirea launtrica, acea dragoste si atasament, precum stantarea unei foi- (sufletul oricaruia dintre noi) si stampila- (iubirea cu adevarat patrunzatoare) proaspat inmuiata in cerneala de diferite culori, care...., chiar si aceste culori au parca o insemnatate a ei! Fiecare culoare ce poate semnifica sau scoate in evidenta intensitatea iubirii ce a fost aplicata sufletului si nu in ultimul rand inimii, .....      Dar ca dorinta si devotamentul sa nu ramana si sa stagneze in ceata societatii sau in intunericul prapastios al lumii, vara aceasta se preconizeaza o binecuvantare pentru noi toti,  cladind si alinand cu a ei lumina si caldura!

    Citește mai departe

  • Schiță de femeie cu suflet de păsări călătoare 221

         Mă uitam cum îmi desenai chipul, mi-l colorai în fiecare zi altfel. Nu îmi plăcea niciodată ce ieșea din mâinile-ți vulgare. Aș vrea să fiu cum eram înainte să apari tu cu talentul tău de pictor în fragedă pruncie. "Să existe o gumă de șters să șteargă fiecare negru și fiecare violet de pe chipul meu." - mă trezeam uneori urlând. Dar degeaba.     Mă uitam cum îmi conturai și trupul. Îmi schițai un gât subțire și sânii mei luau formă de pepeni uriași, cumpărați la kilogram. Îmi spuneai mereu că sunt prea slabă și mă întrebam când ai să tragi niște linii mai curbate pe foaia ta, cea mult iubită. Așteptam din clipă-n clipă să-mi apară un fund mai mare. Nu a apărut.     Îmi aduc aminte când mi-ai desenat piciorul stâng. Zâmbesc și acum. Ți-a tremurat mâna de la vânt, iar genunchiul e acum în spate. M-ai iubit și-ai făcut din trupul meu trup de zâne nefericite. N-ai știut cum și inima mi-ai desenat-o în formă de stafidă ce se micșora di

    Citește mai departe

  • Prima sinucidere... 181

    Ai venit neanunțat și mi-ai stropit obrajii cu nisipul fermecat.Rânjet de copil.Mi-ai spus că fluturii nu zboară, că ei fac dragoste și plutesc de dor.Inima flutura pe un picior.Am ascultat împreună cum cresc frunzele și din zâmbetul lor am fredonat o melodie.Buze amorțite de plăcere tâmpită.Respiram în același ritm de muzică țigănească și băteam ușor cu degetul pe geam.Suflet de țambal.Ne-am căsătorit mâinile și minciunile ne țineau frumos de ele. Clovni slinoși deghizați în preoți virtuoși.Acum mi-am așezat pe un piedestal de ceară ultimul fum dintr-o țigară.Prima sinucidere e c-un picior afară.

    Citește mai departe

  • Delir, frumoasă boală... 176

    El nu era. Eram doar noi, unul acum și separați peste o oră.Gâtul îți mirosea a mine... de cărbuni. Sudoare, greață și un pic de negru.Mi-au trebuit mici veșnicii ca să-mi spăl mirosul. Acum că a trecut, sub pernă am cărbuni.Îți era frică de trecut?! Trecută îți este acum frica.Cafeaua îmi vindecă boala ușor senină și un pic senilă. Râde singură puțin și apoi tace.Nume care se repetă obsesiv și oameni îmbrăcați în alb pe marginea prăpastiei.Igor, Sasha și din când în când și câte-un Alex. Pe al tău nu mi-l amintesc.Începea cu roua care picura ușor pe iriși și se termina cu un strop de bleumarin.Curaj! Respiră! Te bucuri? N-ai de ce...Știu acum, dar am să uit din nou îndată, Arthyom, dragul meu!Miroși a mine. Îmi miroseam mâna după plecarea ta, dar mirosul s-a spălat de zile bune.Sărută-mi mâna până la cot, suflă-mi pe ea sudoarea ta și nu mă mai atinge. Las-o să respire.Sunt trei zile de atunci. Mâna s-a lipit de nas ca o r

    Citește mai departe

  • Sângele transpiră... 181

    Spuneai să zburăm în noapte fugăriți de zmeie rătăcite ce călătoreau ca noi.Nu există zmeie călătoare, nimeni nu s-a rătăcit vreodată în colivie.Nimeni nu a pășit vreodată în afara ei. Toți avem locul nostru, bine stabilit.E ca un cerc desenat cu cretă.Spuneai că există râuri care curg și lacuri care stau de plăcere, închise în lărgimi diverse.Nimic nu curge, totul transpiră aici. Lumina picură picuri de sudoare.Limba-mi moare de căldură, degetele se dezbracă-ncet și ele.Până și sângele-mi transpiră sânge.Spuneai cândva de un Făt-Frumos și de prințese colorate, că visai și erai fericit.Visele de-aici le-ai luat și-ai făcut povești frumoase.Nimeni nu visează pe aici. Locul duduie de coșmaruri treze.Sufletul... și la el e noapte.Fii bun și aerisește un pic. Ne sufocăm de-atâta soare.

    Citește mai departe

  • Scoici cu petale... 176

    Pietrele au început să se plictisească să mai fie pietre și încep să înflorească. În luna pietrelor înflorite, înfloresc și țurțurii. Au petale argintii și tulpină nevăzută. Tu o vezi.Pietrele înfloresc pe rând. De la cele mici, la cele mari, până când munților le cresc petale și tulpini.Vulcanii scuipă polen rece și nisipul e cu patru foi. Două galbene și două roșii cu pete negre. Eu le văd.Scoicile... o minunăție! Celor moarte le cresc rădăcini. Se strecoară printre frunzele nisipului și-și găsesc sălaș până la toamna lor. Cele vii au în ele floricele mici. Atât de mici, încât încap cu miile în frunzele albastre ale munților.Ei nu văd.Când se-apropie scuturarea, anotimpul morții lor, se adună toate pe o stâncă stearpă și fluieră până la sfârșit.Melodii cu glasuri și cuvinte. Au și dirijor. Un căluț de mare care o să strângă un buchet frumos din fiecare. Eu nu pot.

    Citește mai departe
© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile