Cuvinte ale Regelui Mihai: „Mi-am recăpătat liniştea, înţelegând că istoria se află în mâna lui Dumnezeu, nu în mâna muritorilor”

agnus dei - english + romanian blog

Prin 1954-1955 am băgat de seamă că în mine e pe cale să se schimbe ceva, dar nu în bine. Devenisem morocănos, necomunicativ, parcă pierdeam în fiecare zi câte ceva din fireasca bucurie de a fi a omului. Văzusem destui inşi acrindu-se, şi m-am temut să nu mi se întâmple şi mie aşa ceva, să devin şi eu certăreţ, să mă iau şi eu cu ai mei şi cu străinii la harţă din cine ştie ce mărunţiş, ca omul când nu mai vede capătul necazurilor lui. În fine. Starea mea sufletească nu era deloc bună. Simţeam că trebuie să fac ceva pentru ieşirea noastră din impas, dar