„La 16 Decembrie străzile Timişoarei au început să curgă, asemenea râurilor dezgheţate; sângele s-a ivit mai târziu, când banchiza fisurată a derivei s-a izbit în plin de un mal al revoltei, pe care, adunându-se spontan, oamenii au aprins făcliile de speranţă. Ce altceva poate fi speranţa decât o primă asumare a devenirii? Stau şi meditez în acest moment dacă vom afla vreodată motivele obscure pentru care noi, românii, apucăm să însemnăm atât de puţin în biografia universală. Şi totuşi, trebuia pornit de undeva! De la un 16 Decembrie 1989! În ziua aceea, un prieten m-a chemat la telef