Aaaa! Aarhus, Aarborg… (2)

Recunosc, m-am trezit cu o oboseală acumulată din zilele anterioare. Dar nu am timp să mă gândesc la odihnă, nu am bătut atât drum să dorm, deşi mi-ar prinde bine.

Începe o nouă zi în care ne-am propus să ieşim în afara oraşului, pentru că sunt câteva chestii de văzut. Pentru că şi de data aceasta tot pedestru am făcut toate distanţele pot spune că, uneori drumul este mult mai interesant decât obiectivul în sine. De aceea, niciodată nu stau pe gânduri atunci când trebuie să parcurg distanţele cu piciorul, ai timp să vezi totul altfel, să alegi, să te răzgândeşti sau să diversifici. Şi la capăt, da, poţi să admiri şi ceea ce ţi-ai propus să vezi!

Am plecat spre sud, către Marselisborg. Am trecut printr-un mic port cu multe bărci pescăreşti, de la cele mai elegante şi scumpe, la cele mai modeste, cu care chiar se prindea peşte. Pe lângă ele erau şi proprietarii, domni trecuţi de o vârstă care se întâlneau...