Duminică seara, în comuna Florești, intersecția dintre DN 1 și drumul județean 720, a avut loc un accident rutier grav.
Trei autoturisme au intrat în coliziune, în urma impactului, cinci persoane au ajuns la spital, dintre care două minore.
În eveniment au fost implicate 3 autoturisme și cei 8 ocupanti ai acestora. Dintre ocupanți, 5 persoane au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital de către ambulanțele SMURD și SAJ.
Toate victimele sunt conștiente.
ISU Prahova a intervenit cu o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și o ambulanță de terapie intensivă mobilă.
”La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova au fost sesizați despre faptul că pe Drumul Național 1, la intersecția cu DJ720 Florești a avut loc un accident rutier.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele ve