ARAD – Dispariția unor materiale radioactive, raportată la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică de la Viena

După dispariția, sâmbătă, a unor izotopi de uraniu și a două instalații de testare cu raze gama, reprezentanții CNCAN au declarat că, „proprietarul instalaţiilor radiologice, respectiv SC Amarad SA, dar şi firmele identificate a fi implicate în tranzitul şi depozitarea acestora au încălcat prevederile legale privind desfăşurarea în siguranţă a activităţilor nucleare”, motiv pentru care Comisia a sesizat organele abilitate.

Deși s-a stabilit că „nu s-au depășit valorile radiației naturale, iar materialele sustrase nu prezintă pericol pentru populație”, potrivit procedurii, a fost notificată Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) de la Viena.

Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii arădeni, fiind bănuiţi de sustragerea unor recipiente conţinând o substanţă ce avea în compoziţie uraniu slab-radioactiv, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Arad.

Potrivit sursei citate, s�...