Le Livre a lui Mallarmé continuă să fascineze. Are de toate, de la conceptualismul in nuce din punctul de plecare până la conținuturile poetice cu tentă politică. Deși trebuie să fi citit și despre asta prin liceu, chiar nu mai știam că Mallarmé a publicat și prin reviste anarho-socialiste, informație care mi-ar fi fost utilă ca argument când am mai polemizat cu troli brocialiști pentru care Mallarmé ar fi fost fost, chipurile, doar un aristocrat îngâmfat și deci eu mă dovedesc a fi un mic-burghez nenorocit dacă îl prefer pe Mallarmé în fața lui Baudelaire! (N-am înțeles ce anume l-a făcut pe ipochimenul cu pricina, ultragiat din cale afară că nu mă închin lui Lukacs, să-l prefere pe Baudelaire și nu pe Rimbaud.)