Din ce în ce te stingi, te ştergide peste sternul meu, făptură,dâră lucindă si, de melci,tandră arsură.
Abia te ţin într-un cuvânt,ori în albastrul meu iris,iarba-ncolţind dintr-un pământde somn, de vis.
Dacă-nchid ochiul, te strivesc în pleoape,dacă respir, te-mping în aer,neoglindito peste apetu, dulce vaer.
Ah, vine norul şi mă ştergecu un burete foarte rece.Rămân ce-am fost, un tron de regedin care ai plecat de mult...
(Estompare-Nichita Stănescu)