dai jos orteza de pe genunchi

și-ți închipui fără motiv

că ești Oscar Pistorius

în creierul tău

moartea

ca o țestoasă

care an după an

din instinct se întoarce

să cuibărească

pe-aceeași plajă

unde a eclozat

dacă stropii de ploaie

care udă pământul

ar ști că nu vor mai face

cale întoarsă spre cer

și ar avea preț de o clipă

liber arbitru

oare ar face

aceleași alegeri? 

nu înțelegi mersul firesc

în ruptul capului

ca un pescar amator

care n-are habar

că pe balt