CFR Călători: creștere cu 20% a numărului de trenuri Regio – Expres, in 2024, față de 2021

CFR Călători adaptează permanent oferta de servicii pentru a răspunde cât mai bine cerinţelor pasagerilor. Astfel, pentru a oferi accesibilitate unei categorii cât mai mari de pasageri la călătoria cu trenul, compania a introdus în urmă cu 4 ani serviciul Regio-Expres (R-E). Acesta reprezintă o alternativă viabilă între trenurile InterRegio (IR) şi Regio (R), atât în privinţa duratei şi condiţiilor de călătorie, cât şi a tarifelor de transport, oferind condiții apropiate cu cele ale trenurilor InterRegio (IR) dar la un tarif mai mic.

În anul 2024 faţă de anul 2021, numărul trenurilor R-E aflate în circulaţie a crescut cu peste 20%. Compunerea acestor trenuri este asigurată cu aproximativ 75 de vagoane şi 50 de automotoare.

Efectele măsurilor luate în trecut se văd în prezent și sunt încurajatoare. Un bilanţ efectuat la 4 ani de la introducerea în circulaţie a trenurilor Regio-Expres (R-E) demonstrează că decizia oferi...