”Cine v-a lucrat aicea?”

sursa foto Edictum Dei

Cred că unii dintre noi, care vom fi trecut printr-un proiect de construcție, am avut experiența schimburilor de meșteri. Îți zidește cineva, vine apoi cel care tencuiește, vine apoi cel care îți face gletuirea, finisajele, varul, instalația primară, apoi vine instalatorul care pune obiectele sanitare… și, cînd vine următorul, auzi întrebarea inevitabilă: „da aici cine v-a lucrat înainte?”

Uneori meșterul prezent are dreptate. Treaba este făcută de mîntuială, în doru lelii, superficial, cu mentalitatea celui care „trage o țeapă” o singură dată și apoi nu se mai gîndește la perspectivă, la viitor, la alți clienți, la alte proiecte. Banul să iasă.

Unul dintre cele mai dureroase subiecte în mediul evanghelic este etica muncii. Pretindem că ne derivăm istoria din teologia și practica reformatorilor, care au generat o nouă etică a muncii după Reformă, dar realitatea în spațiile de lucru es...