Un film cu o premisă solidă, care începe respectând cadrul formal al genului (dramă judiciară) pentru ca în final să aflăm că totul a fost o diversiune, pentru că există o miză mai profundă acolo. E un fel de disecție pe un cadavru . La urma urmelor, așa se făcea anatomie odinioară, nu-i așa?

Stilul de discurs este rece. Lipsește coloana muzicală ne-diegetică (muzica de film). Tot ce auzim, inclusiv muzical, este parte din lumea expusă ochilor noștri. Cu o singură excepție: în scena finală auzim un fundal sonor muzical, ușor melancolic, care nu face parte din poveste, pentru ca în câteva momente să vedem genericul de sfârșit afișat peste imagine. Pentru mine acesta este încă un indiciu al faptului că drama juridică este un pretext pentru această lecție de anatomie. Mi-e greu să îmi îmaginez că cineva ar putea asculta muzică într-o sală în care se fac disecții. Titlu...