Covasna:Plimbări cu mocănița si concurs de tăiat lemne de ziua comunei Comandău

O mocăniţă cu abur va fi pusă în funcţiune la sfârşitul acestei săptămâni în localitatea Comandău, unde se vor sărbători Zilele comunei, turiştii putând călători cu aceasta pe un traseu de aproximativ cinci kilometri.Primarul comunei, Kocsis Bela, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că mocăniţa va fi adusă din judeţul Hunedoara şi va funcţiona doar două zile, respectiv sâmbătă şi duminică, pe traseul Comandău-Valea Cupanului-kilometrul 5, unde există o cale ferată folosită pe vremuri pentru transportul buştenilor din pădure.De altfel, istoria acestei localităţi, aflate în apropierea staţiunii Covasna la o altitudine de aproape 1.100 de metri, este strâns legată de exploatările forestiere din zonă.Puţină lume ştie că între Covasna şi Comandău a existat un ansamblu tehnic unic în Europa, extrem de ingenios, care folosea forţa gravitaţională pentru transportul buştenilor. Practic, între cele două platforme ale planului încl...