curiozităţi
niciodată nu am ştiut să răspund la întrebarea celor mari:
ce vrei să fii când o să creşti mare?
mi se părea ceva inimaginabil acel mare
pentru că mare era norul ce mă urma ca un căţelandru
şi trenul care manca jăratec ori de câte ori plecam la bunici
(aici am băgat o minciunică pentru că eu nu mai aveam bunici şi nici amintiri)
dar trenul era mare şi de fiecare dată ajungea sătul, dimineaţa când ceaţa îşi scutura fusta
ridicându-se dintre brazii singuratici şi dintre şinele căzute fără suflare
din gară, cum ieşeai, îşi deschidea burta o hodoroagă antică
lumea îi spunea rată (mai mult a alint) ce ne inghiţea p...