Ce tot ai, o, suflete al meu, cu paradisul?

N-ar fi mai bine, când ne vom fi câştigat libertatea,

Să mergem într-un loc senin în care soarele

Să picure peste noi prin frunzişul măslinilor

O glorie lichidă?        Dacă în Sirmio,

Suflete al meu, te voi afla când viaţa asta-i dusă,

Aşa-i c-o să găsim un promontoriu plin de sfinţenia

Unor adepţi eterici ai desfătărilor terestre,

Aşa-i c-o să ne întemeiem religia pe valuri,