Postat Maria
Într-o dimineață-sunt deja mulți ani de-atunci, mi-am dat seama stupefiat că habar n-aveam cine sunt. Nici măcar ce sunt. Toate rolurile pe care le jucam fuseseră suspendate, toate vocile interioare pe care le considerasem ca fiind eu însumi, tăcuseră, toate personajele cu care mă identificaseră se evaporaseră, iar eu rămăsesem gol pe dinlăuntru, nelocuit de nici o voce, într-o tăcere interioară aiuritoare. Jurnalistul și omul de televiziune, tatăl și aventurierul, investigatorul și analistul, reporterul neliniștit din mine, toți dispăruseră. A fost mai întâi un moment de crispare, poate că a fost acolo și puțină frică, poate că ar trebui să consult un doctor, un psihiatru, ceva, îmi spuneam, căci nimic nu mai părea în regulă. Dar până la urmă frumusețea și noutatea absolută a acelei stări a învins.
In ...