sunt momente când nu aştepţi decât o clipă de neatenţiepentru a sonda adâncurile atât de primejdioaseale singurătăţii.cine are urechi de auzit se afundă în crângul mut al cuvintelorpentru a culege umbrele tăceriidespuiate şi repudiate.frica poate eroda orizontul aducându-l la nivelul tumulilordar sămânţa curiozităţii naşte fire noiatât în locuri umbrite cât şi pe pustie.zilele se strecoară în adâncul inimii depunându-şi oreletot ceea ce părea curat se umple de secunde mişunândînnegrind aşteptările cu resturile speranţelor.gândurile se caţără în căutarea cuvintelor pentru a le aduce la suprafaţămulte mor înainte de a vedea măcar o literaiertată fie-le lor neputinţadarsunt şi gânduri care mă poleiescînzăuându-mă cu armura îndoieliloralungând visele dincolo de marginea nopţii.strânge-mă în braţe Doamnăalungă norii singurătăţiişi lasă soarele să ne lămurească drumul ...