GENICA BOERICA A FOST PRINS LA MILANO SI ADUS IN TARA PENTRU A-SI ISPASI PEDEAPSA DE 10 ANI SI 3 LUNI LA CARE A FOST CONDAMNAT!

Afaceristul Genică Boerică, dat în urmărire internațională după ce a fost condamnat pentru infracțiuni economice, a fost prins în Italia, după mai mulţi ani de căutări, și a fost adus în ţară în noaptea de luni spre marţi, potrivit Poliţiei Române.

Acesta a fost localizat pe teritoriul Italiei, la Milano, în luna iunie, iar pe 16 august magistrații din această țară au decis extrădarea sa.

„În noaptea de 28 spre 29 august a.c., o escortă a Poliției Române a preluat din Italia și adus în țară un bărbat urmărit la nivel internațional de autoritățile judiciare române întrucât este condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani și 3 luni pentru infracțiuni de natură economică.

Acesta a fost localizat și depistat, în urma schimbului de informații efectuat prin intermediul Biroului SIRENE, în Italia, la data de 22 iunie 2017, iar la data de 16 august 2017, Curtea de Apel din Milano a