GREGORIAN BIVOLARU AMICUL LUI MACOVEI SI GUSETH PE CALE DE A FI ELIBERAT!

Gregorian Bivolaru, condamnat pentru întreţinere de act sexual cu un minor, poate fi eliberat condiţionat, a decis pe 7 septembrie Judecătoria Bistriţa. Decizia judecătorilor putea fi contestată în termen de trei zile, însă procurorii nu au formulat contestaţie până în prezent, astfel că liderul MISA ar putea fi eliberat.

„Admite cererea de liberare condiţionată formulată de domnul B.G., fiul lui Constantin , încarcerat în Penitenciarul Bistriţa în executarea unei pedepse de 6 ani închisoare, aplicată prin SP nr. 2591/2016 a Tribunalului Bucureşti, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr. 7784/2016. Dispune liberarea condiţionată a petentului Bivolaru Gregorian. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 07.09.2017”, a decis Judecătoria Bistriţa...