În căutarea lui Dylan: Iʼm Not There (2007)

Iʼm Not There (2007)Regia: Todd HaynesDistribuția: Christian Bale, Cate Blanchett, Heath Ledger

Iʼm Not There se adresează în primul rând acelora dintre noi care ascultam – poate mai ascultăm – muzica lui Bob Dylan. Filmul constituie din primul până în ultimul moment un soi de festin atât cinematografic, cât și muzical, indiferent dacă piesele alese pentru coloana sonoră au rol în narațiune sau nu. Ele întrețin atmosfera pe care o au în general peliculele ce sunt create în jurul biografiei unui artist, conferindu-i în același timp o tonalitate gravă. Bine realizat din punct de vedere sonor și imagistic, filmul lui Todd Haynes utilizează muzica pentru a evidenția anumite aspecte ale narațiunii filmice.

Nevoia noastră de a cunoaște omul din spatele artistului este firească. Ține de o anume formă de curiozitate (excepție fac, desigur, acei împătimiți care duc această cur...