Incendiu anexe gospodărești în Vălenii de Munte (video)

 

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Vălenii de Munte au fost solicitați în această după-amiază pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a izbucnit la o anexă gospodărească din Vălenii de Munte, str. Avram Iancu.În cel mai scurt timp, la locul indicat au fost mobilizate două autospeciale de stingere și, în sprijin, un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean. La sosirea echipajelor, acestea au constatat că incendiul s-a extins la mai multe anexe gospodărești, fiind afectat și acoperișul unei locuințe. Pompierii au depus eforturi pentru a împiedica propagarea flăcărilor și au reușit să salveze locuința, aceasta fiind afectată parțial doar la nivelul acoperișului.
 Suprafața afectată în total de flăcări a fost de aproximativ 200 mp.Din fericire, evenimentul nu a fost soldat cu victime. La finalizarea intervenției