Incendiu la o casă din comuna Gura Vadului, satul Persunari

 Sâmbătă după amiază, în jurul orei 16.00, la o  casă din comuna Gura Vadului, satul Persunari , a izbucnit un incendiu.Au intervenit pentru localizarea și lichidarea acestuia pompierii militari din cadrul Detașamentului Mizil cu 2 autospeciale de stingere, un echipaj SMURD și o autospecială de primă intervenție și comandă. La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 70 mp. Pompierii au reușit să localizeze incendiul, nefiind afectate alte proprietăți. Din fericire, evenimentul nu a fost soldat cu victime. La finalul intrevenției, pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, de la panourile solare montate pe imobil. ISU PRAHOVA