Din clipa asta mi-am propus să tac, să nu mai spun nimănui ce am de gând să fac. Oamenii n-au curaj să facă o schimbare în viața lor, d-apoi să dea o critică constructivă pentru schimbarea altora? Le este comod să ne vadă în felul nostru de a fi, ca nu cumva să prindem aripi, să zburăm din viața lor. Iar când ne înglodăm în propria nimicnicie, tot oamenii dragi ne dau cu piciorul. Știi, suntem trântori, nu facem nimic. O fi vreo soluție în schimbarea situației respective? Eu mi-am propus să tac și să fac. Vă spun peste un an ce-o să iasă din asta.