Iohannis se va întâlni cu Trump, în SUA, pe 9 iunie

Preşedintele Klaus Iohannis va efectua în perioada 4 – 9 iunie o vizită în Statele Unite ale Americii, unde, în 9 iunie, va avea o întrevedere oficială cu preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat Administraţia Prezidenţială."Întrevederea celor doi înalţi oficiali va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care în acest an se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis va aborda priorităţile de acţiune în cadrul relaţiei bilaterale şi va reconfirma angajamentul ferm al ţării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil şi de încredere al Statelor Unite", se precizează într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis AGERPRES.Secretarul de presă al Casei Albe, Sean Spicer, a comunicat miercuri că "preşedintele Donald J. Trump îl va p...