Iohannis și Metsola, la București/ Iohannis, despre scandalul de corupție din PE: ”O susținem 100% pe doamna președintă, felul în care a abordat situația, direct, deschis, ferm, este corect”/ ”România aparține Schengen, trebuie ca această chestiune să se rezolve în 2023”

Klaus Iohannis și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, au făcut declarații, luni, la București, după discuții pe care le-au purtat pe tema Schengen și aderarea României, criza din Ucraina, criza energetică, dar și despre scandalul de corupție din Qatar, după ce Eva Kaili, unul din cei 14 vicepreședinți ai instituției a fost arestată.

Klaus Iohannis:

Doamna Metsola a fost din capul locului de partea noastră pentru aderarea al Schengen. Am rugat-o pe doamna președintă să păstreze această abordare și optimism, cu speranța legitimă că România va deveni parte din spațiul Schengen. Este extrem de importantă unitatea noastră în UE. Este arma cea mai puternică pe care o avem indiferent dacă vorbim de războiul din Ucraina sau în alte crize unde fără unitate nu vom reuși să facem față, de exemplu crizei energetice. O chestiune complicată, neașteptată, este scandalul care a izbucnit acum c�...