Kremlin: Furnizarea de arme letale de către SUA Ucrainei nu vor favoriza stabilitatea

Posibilele livrări de arme letale de către SUA Ucrainei nu vor favoriza stabilitatea în estul Ucrainei, teatrul unui conflict armat între forţele guvernamentale ucrainene şi rebeli separatişti proruşi, a declarat marţi Kremlinul, citat de Reuters. Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a scris pe pagina sa de pe o reţea de socializare că Senatul american a aprobat furnizarea de "arme letale cu caracter defensiv ţării noastre". Potrivit preşedintelui ucrainean, proiectul de lege aprobat de senatorii americani prevede alocarea unui ajutor în valoare de 500 milioane de dolari pentru a sprijini Ucraina în domeniul apărării şi al securităţii. "Pentru prima oară la nivel legislativ, se propune livrarea către Ucraina de mijloace defensive precum radare de apărare antiaeriană şi supraveghere, mine antinavale, nave de coastă", menţionează Poroşenko în mesajul său pe Twitter, potrivit agenţiei de presă ucrainene Unian. "Alocarea de credi...