Eram în Londra. Lucram la o firmă de decorațiuni de nuntă. Stăteam zilnic la masă cu clienții care erau de un englezism ieșit din comun. Adică fiecare cu mofturile lor, răbufnirile lor exterioare, detalii care defapt erau dinou, mofturi și mult ceai și cafea. Foarte mult ceai și cafea. Zilnic îmi făceam 3-4 cafele lungi să îmi ajungă de la o sarcină la altă. Îmi organizam apa și cafeaua ca și un soldat. Niciodată nu foloseam mai multă nici mai putină. Era ca un ritual.
Într-o zi, parchează o masina de proveniență germană din anul curent, la data întamplării, și din masina ies doi oameni ciudați pentru mine. Adică aveau parpalac negru, ochelari de soare pe ploaia Londoneză și bocanci. Nu știam, să râd sau să mă baricadez în birou. Ii priveam cu suspiciune dar totusi fața lor îmi inspira bunătate. Era Jean-Michel Jarre cu nepotul lui care urma...