Atâţia dintre semeni nu prea ştiuce să înceapa-n zori cu suferinţa.Ei nu-şi dau seama nici spre seară de prilejulchemat să-nalţe mersul, cunoştinţa.Suferinţa poate fi întuneric, tăciune în inimă, pe frunţi albastru ger, pe coapsă ea poate fi pecete arsă cu fier, în bulgăre de ţărânăo lacrimă sau sâmbure de cer.Nu mai calcă pe pământcine calcă-n suferinţă.Ea schimbă la faţă argila, o schimbă în duhce poate fi pipăit, duios, cu ştiinţă.Tată, carele eşti şi vei fi, nu ne despoia, nu ne sărăci, nu alunga de pe tărâmuri orice suferinţă.Alungă pe aceea doar care destramă, dar nu pe-aceea care întăreştefiinţa-ntru fiinţă.Fă ca semenii noştri, de la oameni la albine, de la-nvingători la biruiţi, de la-ncoronaţi la răstigniţi, să ia amintecă există pretutin