Aşadar, într-o ducere... Îmi aprind o "Doină". Tăcerea, spre bucuria mea, ticluieşte waţi enormi de meditaţie. Nici măcar ondulaţia fumului de ţigară nu-i atât de relativă precum e existenţa provizorie a moldovenilor. Deşi, fie între noi vorba, relativismul nostru parcurge dezinvolturi veşnice. Câteodată ajung la capătul răbdării. Să mi se ofere mie, dovezi emfatice că ţara asta merită respect, mi se pare o siestă parazitică. Intolerabil. Aşadar, într-o ducere... Nici pe departe nu mi-am revenit total. Sunt toţi nişte ticăloşi. Sparg bube în loc să le tămăduiască. Bunăoară, nici măcar solemnitatea lor, una bucolică, nu se merită a fi luată în seamă. Pentru că, zbanţ!, îţi aduci aminte că oricât de onest nu ai fi fost, te-au călcat în picioare. Ei, mârlanii buclucaşi. Aşadar, într-o ducere... Nu am stea în frunte. Nu-s mai reprezentativ ca ceilalţi. Nu behăi pitoresc la mic...