Peste 500 de jandarmi ai Grupării Mobile „Matei Basarab“ Ploiești au acționat în patrule sau în colaborare cu efective ale Poliției, în peste 40 de misiuni de asigurare a ordinii publice, la manifestări cu public numeros, derulate în perioada minivacanței de 1 Mai și a Sărbătorilor pascale, în zona de responsabilitate

 Comunicat de presă Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești vă mulțumește pentru modul responsabil în care ați petrecut minivacanța de Paște.Peste 500 de jandarmi ai Grupării Mobile „Matei Basarab“ Ploiești au acționat în patrule sau în colaborare cu efective ale Poliției, în peste 40 de misiuni de asigurare a ordinii publice, la manifestări cu public numeros, derulate în perioada minivacanței de 1 Mai și a Sărbătorilor pascale, în zona de responsabilitate. Cele mai multe dintre activitățile executate au fost la manifestările cu caracter religios, la mănăstirile Ghighiu, Turnu și biserica din Corlătești (județul Prahova), la mănăstirile Țigănești, Căldărușani și Snagov (județul Ilfov), la Arhiepiscopia Buzău, la mănăstirile Bîldana, Dealu, Viforâta, Stejari și biserica Buna Vestire din Mavrodin (județul Dâmbovița), dar și pe raza localităților Bolintin Vale și Mihăilești (județu...