Orchestra tace nemișcată. Instrumentele își trag răsuflarea în poala soliștilor. Chiar și dirijorul a încremenit privind-o pe tânăra delicată cu vioara. Începe pasajul solo al concertului.Dirijorul nu are ce să facă acum. La repetiții probabil i-a dat diverse indicații, dar acum nu mai poate face nimic. Interpreta este pe cont propriu: ea decide tempo-ul, ea decide șerpuirea frazei muzicale, ea adaugă tremurul notelor lirice. Orice indicație doar ar deranja acum. Doar urechea artistei mai poate corecta, în milisecunde, locul în care degetul apasă coarda. Dacă durează prea mult, chiar și urechea neantrenată poate sesiza disonanța.Cei din orchestră interpretează după partitură, deși cunosc anumite pasaje pe dinafară. Chiar și dirijorul are partitura sa pe care și-a făcut anumite însemnări personale. Un solist de excepție însă nu poate cânta după partitură. Partitura este doar o mică parte din interpretare, la fel cum textul unei piese de teat...