​În timpul vieții sale, poetul se reazimă de vreun copac, sau mare, sau taluz, sau nor de o culoare oarecare, o clipă, daca îi permit împrejurările. El nu-i sudat de rătăcirea altuia. Dragostea lui, și în-țelegerea, șifericirea, își au echivalentul în toate locurile unde el n-a fost, unde nu se duce niciodată, la străini pe care nu-iva cunoaște. Când se ridica tonul în fața lui, când e împinscătre considerente făcute să rețină, dacă sunt invocateastrele în ceea ce-l privește, el răspunde că e din țara de alături, din cerul care tocmai a fost înghițit.Poetul însuflețește apoi aleargă la deznodământ. Seara, deși păstrează pe obraji multe gropițe deucenic, e-un trecător politicos cel ce grăbește despărțirilepentru a fi de față când se scoate pâinea din cuptor.În românește de Gellu Naum