Revolut ajunge la 10 milioane de clienți persoane fizice în Europa Centrală și de Est

Peste 3 milioane de clienți sunt din România, aproape 3 milioane de clienți din Polonia și peste 1 milion de clienți sunt din Ungaria

Revolut a trecut pragul de 10 milioane de clienți persoane fizice în Europa Centrală și de Est, unde procesează o medie de peste 138 milioane de tranzacții pe lună.

De asemenea, numărul cardurilor virtuale, de unică folosință și al celor digitale emise în regiune a ajuns la 50 milioane, până la data de 30 septembrie 2023.

România, cu peste 3 milioane de clienți, și-a majorat baza de utilizatori cu 39% în ultimele 12 luni și este „locomotiva” regională a companiei, fiind pe prima poziție în UE și a doua la nivel global după Marea Britanie.

Și Polonia a avut o creștere puternică a bazei de clienți, cu 48%. Ungaria, cu 1 milion de clienți, Bulgaria (670.000 clienți) și Cehia ...