Rodica Mandache, distinsă cu Premiul pentru Întreaga Carieră

Cariera de peste șase decenii a actriței Rodica Mandache va fi recompensată cu Premiul pentru Întreaga Carieră în cadrul celei de-a 18-a ediții a Galei Premiilor Gopo, care are loc pe 29 aprilie la Teatrul Național I.L Caragiale din București.

Născută la Iași, pe 13 aprilie 1943, a urmat studiile teatrale în București, absolvind Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale, promoţia 1964, clasa profesorilor Octavian Cotescu și Pop Marțian. 

În anul 1963, debutează pe marele ecran în comedia Un surâs în plină vară (r. Geo Saizescu), alături de Sebastian Papaiani, Florina Luican și Dem Rădulescu. Alături de Sebastian Papaiani o întâlnim și în Eu, tu şi Ovidiu (r. Geo Saizescu, 1977), în rolul Cornel...