Postat Maria
Într-o noapte, pe când se ruga, fratele Bruno a fost tulburat de orăcăitul unui broscoi. Încercările lui de a ignora sunetele dizgraţioase s-au dovedit inutile, aşa că, exasperat, a sfârşit prin a striga pe fereastră:– Tăcere! Îmi fac rugăciunile!Fratele Bruno era un sfânt, aşa că porunca lui a fost imediat ascultată. Toate creaturile vii din preajmă au tăcut, pentru ca sfântul să se poată ruga în pace.În mintea lui Bruno a apărut însă o îndoială, care i s-a părut chiar mai tulburătoare:– Dacă Dumnezeu ascultă cu aceeaşi plăcere orăcăitul broaştei ca şi psalmii tăi?– Ce plăcere i-ar putea face lui Dumnezeu orăcăitul unei broaşte? nu s-a lăsat mai prejos Bruno.Dar vocea interioară a insistat:– De ce crezi că a inventat Dumnezeu sunetul?Bruno nu ştia, aşa că s-a decis să afle de ce. El a ieşit la fereastră şi a strigat:– Cântă!Orăcăitul